joi, 17 februarie 2011

In amintirea verii


Ii cantam seara o melodie, o agasam cu ea... Imi asculta trilurile nemelodioase si tacea. Mai rabufnea uneori, dar ii trecea. E o ea, e prietena mea. Si treceau zilele si noptile, se sapau gropile si se astupau gropile. Timpul trecea lin, ca o apa linistita ce se mai sparge de stanci uneori si face valuri. Traiam pentru a trai, cu o sete bolnava de fericire si cu o nesimtire crasa.
Acum e dor si atat, dor de cer senin si fierbinte, de aer cald, de dorinta de a simti in vicusul torid si cea mai usoara adiere de vant. Vreau vara iar, zbucium, glasuri multe si colorate, vreau praf si piele arsa de soare si tot ce am lasat in urma. Vreau cioburi mici si neinsemnate si ciorba rece, vreau acea vara inapoi, vreau un suras fortat si un pariu castigat. Mi-e dor de tot, mi-e dor de voi, mi-e dor de mine langa voi.
Pacat si pacate multe, nori negri si vreme rece, eruptie solara, messenger si atat, o convorbire o data pe zi, poate si un SMS, atat. Asta e iarna, si de asta cant imn in amintirea verii.
Mi-e frica de timp, mi-e frica de anotimpuri, poate o sa fie un an fara vara. Caci vara mea deja e mitologica :)) e stas. Mi-e frica sa nu pierd prieteni, o teama de absurd si de ridicol, a risca totul sau a avea o fericire ponderata? Scriu cuvinte, nu vorbe, vorbesc sunete si ascult nimicuri, cred doar in noi, dar cu prudenta. Ma salt spre cer si cobor spre Hades secunda de secunda. E greu si abrupt.
Eseistica ieftina, de duzina scriu acum sa imi temperez emotiile si trairile. Rabufnirea fizica o mai stavilesc o zi, o noapte, poate mai mult, timp e berechet. Nici Roma nu a fost construita intr-o zi.
free counters