sâmbătă, 30 iulie 2011

Dor acut de dorul tau de mine

Albastru ce tinde spre nemarginire
Si in nori se impinge spre ploaie
Aidoma tie, si pianista mea va plange
Pacat ca plansul ei e stins si inchegat cu sange de-un verde crud.
Clapele pianului au murit atinse de tremurul fatidic al ciocanului
Pianista si a pierdut elanul, canta la pian cu lacrimile.

E sambata seara si cerul e de un gri risipitor, norii par sa alerge ca un atlet etiopian.
Alearga inspre tine, dragul meu. Hai, prinde-i si soarbe-i cu ochii, in ei e si glasul meu.
Enigma noastra e dintr un alt secol la sfarsit de saptamana, distanta nu e mare, dar
mana fragila si delicata ce vegheaza asupra ta, nu-mi lasa cuvintele sa zboare catre tine
prin mijloacele moderne. Literele astea mici, negre si digitale se ivesc tocmai din patul
acela din colt de camera albastra, din patul mic si friguros. Mi-e dor de albastrul tau senin
si de...


Mi-am dat seama astazi ca prietenii mei ma iubesc sau cel putin o parte din ei, eram in melancolia weekend-iana cand telefonul ei m-a debransat. Nu ma asteptam ca ei sa se gandeasca la
mine, ei sunt departe, printre cavaleri, domnite si vrajitoare. Si de ei imi e dor, desi ieri
au plecat si maine se intorc, pentru ei, in general, acum, am ramas in orasul cu biserici
vechi, cu Somes si cu statuia lui Daicoviciu tronand langa muzeu. Am depistat ca eul meu
ca sufera de dor acut. Mi-e dor de orice, de clipe, de oameni dragi, de situatii, de locuri,
de lucruri. Dorul meu nu se poate pastra in suflet, vrea sa evadeze mereu si mereu
si se metamorfozeaza in lacrimi calde. Te sarut prin ganduri de dor in timp ce musc din inghetata nisipoasa si aud in fundal replicile din scary movie, mi-e dor de vremea cand dorul tau inlocuia dorul meu. Mi-e dor de vremea cand in patul din coltul camerei albastre nu aveam loc amandoi.
A bientot!

miercuri, 27 iulie 2011

Povestea noastra

Povestea noastra incepe comic si se sfarseste trist, doar e povestea mea, povestea unei Immortelle si ce-i nemuritor devine trist, patetic si deprimant.
Era o primavara caldutza de 2010 si totul parea promitator, excursie intre prieteni buni si atat. Dar a aparut ceva, ceva dubios si comic la inceput, ce imi adreseaza cu aroganta uitandu se la mana mea, la incheietura mea, la tatuajul meu ( reminescenta a unei relatii demult incinerate si ascunse in adancul mendrelor aminitirilor ce se vor uitate cu desavarsire) si intreaba cu nonsalanta daca este stema sau tatuaj.

Am privit intreaga situatie cu o ironie caracteristica si atat. Bineinteles, pe moment totul a fost dat uitarii, nestiind ca dragii si stimabilii mei prieteni deja incepeau sa imi asemene viata cu o cursa de cai, unde doar rezultatul favorabil al celor ce au pariat mai conteaza. Dar, vara a sosit si totul a redevenit in normalitatea fireasca a unui santier al patriei
arheologice. S a vazut clar ca viata e mai c***a decat o cursa de cai si pariul l au castigat ei in detrimentul lacrimilor ce imi curg acum pe obraz si in suflet si in atmosfera mea neoxigenta si ratata. Ceva-ul acela stemat a devenit un altceva, dar ambitia mea repetabila si exagerbata a dus totul intr-o negura ilogica si fara o solutie de atins intr-o lume monogama si morala. Si uite asa a ajuns Immortelle in cea mai nefasta perioada din viata ei, inconjurara de urmasa onomastica a lui Herakles care ii urmareste atent fiecare moment si fiecare gand. Immortelle-i ii pare rau de multe si de tot, ii pare rau ca a ajuns sa se autocompatimeasca, sa scrie post uri frustrate, Immortelle i ii pare rau ca uneori exista si ca tot ce iubeste piere. Ca pierde prieteni si anii, si clipe. Si acum sa scapam de persoana asta a treia obsedanta si sa revin exact: regret si mi e dor de imbratisari pierdute si de sarutari furate, mi e dor de ce eram eu odata, mi e dor de mine puternica si rece si neimplicata si fara sentimente. Imi pare rau pentru tot, imi cer iertare mie si tuturor pe cei care a calcat ambitia si orgoliul meu. Iti cer iertare tie pentru ca ti am daruit iubirea mea nestiuta in clipa in care poti sa scuipi pe ea cu nepasare si sa o arunci cu cea mai mare usurinta si fara o privire in urma la tot ceea ce a


fost odata.

duminică, 17 iulie 2011

Uneori simt ca nu mai pot sa imi dau seama de ce se intampla in jurul meu... Parca trebuie sa mi se explice clar. Daaaa, sunt iar pe santier si in jurul meu se intampla tot felul de lucruri ciudate. Abia reusesc sa ma odihnesc ok. Dar parca e o atmosfera un pic mai relaxanta anul acesta sau s-a maturizat Immortelle? Hmmm, nu cred. Desi, ciudateniile nu lipsesc nici aici:
-> ouale dauneaza grav mahmurelii;
-> s-a contactat o bacterie de pe un microbuz Dej/Caseiu, deci traim intr o lume a bacteriilor, iar individul este chiar ingrijorat ca trebuie sa traiasca cu bacteria.

-> Immortelle e mai posesiva si mai nebuna decat se considera.
-> avem ardei iute in ghiveci.
-> declaratie de dragoste a la Caseiu: iti dau un cap in gura.
Sapatura e perfecta pana acum. Artefactele destul de interesante, doar ca in partea mea de sectiune iar am dat peste o stradela, blestemul vietii mele de arheolog.
Anul acesta am reusit sa stau in camera doar cu mama si Jijicu, e destul de ok avand in vedere ca eu sunt obisnuita sa stau cu mama si Jijicu nu prea populeaza camera. Dar tot nu imi place sa spal vase, mai ales dupa 20 de persoane... :(

Duminicesc cu tine

Azi am decis sa duminicesc in gand cu tine.
Sa mor de dor adanc de lacrimi din zmeura picate.
E greu ca inca nu apari in geam
Si clopotul nebun ce inca bate, iar pleoape mea incet se zbate.

Prosoape colorate sunt fluturate in zare de vant pervers.
Se asorteaza in zadar acel albastru bumbacel cu ochiul tau multicolor
Caci tot nu vii si tot nu pleci.

Poezie fara sens, stiu ca nu are niciun rost,
Dar daca poeta azi a revenit printre soarele infinit
E pentru ca prosoape colorate ard in razele de soare.

marți, 5 iulie 2011

Dimineata de Immortelle

Abia m am dezmeticit in dimineata asta... Inca ma doare capul si inca am o furie bolnava pe CFR. Iar am avut experiente traumatizante in tren. In primul rand, daca sunt toate locurile ocupate in compartiment, eu clar nu am loc sa imi intind picioarele intr-o maniera decenta. In al doilea rand, lumea vorbeste mult prea tare in diferite ciudatenii lingvistice. In al treilea rand, cand am scos frumos laptoputz-ul sa ma uit la How I met your mother ( ultima obsesie :-s ) doua personaje pitoresti care aveau un iz de tanti animala de la care bem laptic, au inceput sa se holbeze la el, daca mi l-au deochiat? :(
Trebuie sa ma debransez din pat si sa imi fac lista de cumparaturi pentru maine si sa ajung si pe la autogara ( tati's fault). Aaaaa, cred ca am uitat sa spun ca maine e ZIUA, the day: maine plec in practica.
E o lupta psihica deja in mine: ce sa iau cu mine si ce nu, masina lui Jijicu nu e asa mare si mai sunt si bagajele mamei. Anul acesta se pare ca ne vom gati singuri, yupiiii. Desi, cred ca vor fi unele zile in care cred ca ma voi limita la hrana cruda. Daca nu ar fi asa frig afara si nu ar ploua iar si iar ar fi magnific. Pe muuuletz oricum mi l-am lasat la Tm si trebuie sa ma descurc cu sacul de dormit din dotare si cu... ( cu atat :-s ). Imi trec mana prin parul meu lung de 5 cm :)) si ma uit cu nesat la griul ceresc, ma incrunt usor: trebuie sa ud si florile.

A bientot!

P.S. : Am uitat: am terminat facultatea :> sau am absolvit facultatea :D
A apărut o eroare în acest obiect gadget