La adio!

Si chiar cand gandul cel din urma
Iti intalneste ochii rai,
Mereu, mereu si intotdeauna
Te-as adormi in visul greu.

Oricat n-ai intelege si nu ai vrea,
De ce e doar atat?
Si cand se lasa luna grea in adormire peste noi
Abia atunci eu simt...
Eu simt sau doar ma mint?

Si nu voi vrea sa prinzi de veste
Ca eu si simt, si sufar si exist,
Si carnea mea e doar o parte
Din tot ce as putea sa fiu.

si de ar fi sa ploua din pamant in cer,
nu m-as intoarce intr-ale mele,
atat de-albastru mi-e azi seninul nemarginirii mele.
iar ochiul meu prea saturat sa ofteze,
a incercat de-atatea ori sa se-ascunda la tine-n suflet
si tu, si tu tot de atatea ori te-ai ascuns printre principii.
n-ai sa-ntelegi si tu, cum nici eu nu pot,
dar gelozia-mi exemplara e pentru ca te pierzi mereu
si te-atrag atatea trufandale...
si de ar fi si de n-ar fi iubire,
eu tot iti spun:
ai grija la soparla.

Din ochii tai ce scanteiaza in nemarginiri

Rasar mereu castane,

Iar ochii mei nu-i pot tinti pe ai tai,

De parca ar arde in carne.

Atat.

Despre prietenie altfel

  Am tot stat si m- am gandit in ultimele zile despre ce este de facut cand o prietenie trainica da semne de sinucidere. Vocile au inceput sa mi spuna sa abandonez corabia inainte de a ma scufunda si eu. Totusi, atunci cand mai e ceva de facut, prefer sa nu ingrop amintiri si franturi de viata si sa incerc sa salvez ce se mai poate. 
  Asa ca, draga mea, voi fi aici cand iti va fi cel mai greu, cand nu vei avea nevoie de mine si ma vei respinge, atunci iti voi fi cel mai aproape. O prietenie adevarata insumeaza orice, e o adevarata cutie a Pandorei, dar si un melanj de iubire, solidaritate si comunicare. Asa ca ma voi agata de Speranta ce ramane mereu in cutia Pandorei si ne vom salva. 
  Ne-am certat, ne-am ocarat, ne-am imbratisat mai cu foc dupa aceea. Ne-am indepartat si ne-am apropiat. Au fost luni de tacere si apoi discutii interminabile. Au fost de toate in acesti opt ani lungi. 
  Nu sunt perfecta, nu esti perfecta. Dar ne avem una pe alta orice ar fi.
                     

Nu ati plecat nicaieri...

   Stiu ca poate nu se face ce voi face eu, dar simt nevoia sa imi exprim durerea... Altfel nu as putea sa ma temperez cand parintii mei ma suna din ora in ora pentru a vedea cum ma simt. Ieri, intre orele 16:30 si 18:30, bunicul meu patern a decedat. Vorbisem cu el ieri pe la 12:18, urmand sa vorbim apoi spre seara. Tati a trecut pe la dumnealui pe la ora 16, era bine, nimic suspect sau de ingrijorat. Bine, avea diabet de cativa ani si insuficienta cardiaca cls. III. Dar nimic nu prevestea ce s-a intamplat. Am simtit ca a murit, poate pare ciudat pentru unii, mereu imi raspundea la telefon. Tati a incercat sa ma calmeze, spunandu-mi ca poate doarme si are telefoanele in bucatarie si ca nu are sens sa sparga usa la ora 23:00 cand a iesit el de la serviciu.
   Nu am putut dormi toata noaptea, dimineata la ora 07:00 l-am sunat iar si iar. Tati era deja la usa si nu o putea deschide deoarece bunicul meu mereu inchidea usa si lasa cheia in usa. A sunat la 112 si in 10 minute usa era sparta. Iar tataie era in pat in somnul cel profund si etern.
   Acum sa mergem in trecut: acum trei ani cand am plecat prima oara departe de casa pentru o perioada ,mai lunga, la facultate, bunica mea era bolnava, cancer, faza terminala, dar noi nu stiam ca nu mai sunt sperante. Ne-am imbratisat  si ne-am sarutat obrajii una alteia, dar m-am intors din usa sa o mai iau inca o data in brate mai strans. A fost una dintre cele mai calde imbratisari. I-am zis sa nu fie suparata pentru ca ne vom vedea peste doua saptamani de ziua lui tati. Cand ne-am vazut, era deja imobilizata la pat si nu mai vorbea.
    Revenind la un trecut apropiat, ultima oara cand l-am  vazut pe bunicul meu, m-am intors din usa sa il reimbratisez si sa-i sarut obrazul. Si vazandu-l cu lacrimi in ochi pentru ca plec, i-am spus sa nu fie trist si ca ne vom revedea curand, dar nu a fost asa...
    Totusi, ii multumesc vietii  ca mi-a dat sansa sa am asa oameni minunati alaturi de mine. Oameni care au fost mereu alaturi de mine. Pentru bunicii mei paterni am fost mai importanta decat propriul lor fiu, am contat doar eu si atat.
    Stiu ca ei nu au plecat nicaieri, ca sunt alaturi de mine la fiecare pas. Ca ii pastrez vii prin amintiri si iubire ce trece dincolo de viata si de moarte.
    Fata de moartea bunicului meu am mai multe regrete si resentimente si frustrari decat fata de cea a bunicii mele. Maia a murit impacata, mi-a zis ca ea a trait destul si ca trebuia sa vina candva si randul ei. Tataie, sunt sigura, nu a murit impacat. Desi nu a agonizat, ci a avut o moarte fulgeratoare si nedureroasa ( infarct miocardic), stiu ca isi dorea sa traiasca. Isi dorea sa traiasca pentru a ma vedea terminand studiile si pentru a ma vedea maritat, avand o familie.
     Azi-noapte m-am rugat neincetat la maia sa nu mi-l ia langa ea, dar deja se intamplase.
    Stiu ca nu trebuie gandit asa, dar daca Dumnezeu chiar exista de ce nu ofera si oamenilor o moarte conform pacatelor lor? Adica sunt atatia oameni rai, criminali, violatori, pedofili, care traiesc si oamenii buni mor. Nu mi se pare corect. Stiu ca si acei oameni au o familie care ar suferi, dar cred ca fiecare ar trebui sa plateasca pentru faptele lor si de ce sa traim crezand ca putem face orice o viata si platim apoi? Asta daca vom plati. Eu vreau sa cred ca sufletele oamenilor decedati raman langa cei dragi lor si ii vegheaza mereu. Uneori o mai simt pe maia, in sensul ca am momente in care simt aceleasi stari pe care doar dumneaei mi le inspira.
           Dormiti in pace, suflete blande!
 

Iubesc Romania in fiecare zi!

Azi am decis sa nu ma manifest prea mult in celebrarea Zilei Nationale a Romaniei. Da, intr-adevar, si eu imi iubesc tara. Iubesc Romania, in primul rand,
pentru ca este tara care le-a oferit bunicilor mei conditii sa ii creasca intr-un mod frumos pe parintii mei si parintilor mei sansa
sa studieze, sa-si intemeieze o familie . Iubesc Romania pentru ca
datorita ei am avut parte de o educatie foarte buna
( institutional vorbind )
si daca nu m-as fi nascut in Romania, nu as fi cine si ceea ce sunt astazi.
Iubesc Romania in fiecare zi, chiar daca unii romani sunt rai. Am trecut in ultimul timp
prin tot felul de situatii bizare: am fost pur si simplu imbrancita intr-o banca de un domn
care parea destul de distins ( nu ma refer doar la imbracaminte, ci si la gesturi), mi
s-a pus piedica pe strada ( si nu de niste copii)...
Dar cred ca in orice tara as trai si am fost in destule, tot ar exista oamenii rai, needucati,
necizelati. Mai multi oameni intervievati pe PRO TV spuneau ca nu iubesc Romania pentru
ca nu iubesc romanii sau ca iubesc Romania, dar nu iubesc romanii . Nu trebuie sa generalizam, Romania nu reprezinta doar acea categorie,
Romania nu reprezinta doar poporul roman. Romania este si mostenirea istorico-culturala,
Romania reprezinta traditii si obiceiuri, Romania este un melanj de atatea locuri si lucruri
frumoase, care nu pot cadea intr-un con de umbra doar datorita unor personaje de joasa speta.
Si chiar daca ma gandesc uneori ca in alte tari as avea mai multe beneficii, asta nu inseamna ca uit ca sunt romanca. Patriotismul se pastreaza in sentimente, nu in locatie.
A bientot!

Printre tomberoane

Daca ati vedea langa un tomberon niste carti si ar fi chiar interesante le-ati lua? Adica nu ar fi foarte ciudat, nu?:-s
M-am dus si le-am luat. Asa ca acum mi-am imbogatit biblioteca cu: La vie a l;envers ( un roman), o biografie de-a lui Chateaubriand tot in franceza, o carte de exercitii pentru DELF, o carte de povesti, Le francais par des images, Modele de analize literare si stilistice, Literatura romana-rezumate, Hansel si Gretel ( nu stiu cum ii zice acum, dar model 3d :)) Belle pages de francais-cours moyen, Gramatica limbii franceze. Aaaa, si am uitat: Analize literare si stilistice.
Stiu, sunt nebuna, dar am gresit?:))) Eu sunt foarte incantata :D
Plus ca stateam in pat si ma gandeam ca unii ar vrea sa aiba carti si eu le las acolo langa tomberon... :P

A bientot!