vineri, 23 aprilie 2010

Marea revelatie sau unde zacea Afrodita...


In prostia mea exemplara am gasit o pe EA. =))) Si parca mi am dat singura cu parul in cap.... Cum zic eu: ia ma, Doamne, da mi cu parul. Posibil, eu in exuberanta mea, sa mi fi dorit ca ea sa fie frumoasa, sa fie speciala, sa aiba acel quelque chose, sa fie deasupra mea cel putin din punct de vedere fizic. Spiritual vorbind, nu cred ca il poate iubi mai mult, nu cred ca i se poate oferi la fel de mult ca mine, nu cred ca isi intinde viata la picioarele lui si i zice: calca ma de vrei, doar umbra corpului tau sa fiu si mi e de ajuns. Hai sa fim seriosi, este un prototip de fetiscana de 24 de ani, care a terminat una din facultatile cu zeci de mii de absolventi pe an, care se viseaza Mugur Isarescu in varianta feminina, si ca sa citez pe draga mea prietena Lucy Lu: are niste margele ca bradul de Craciun.
Poate e cel mai prost post pe care l am putut scrie, dar el cuprinde o parte din durerea mea care s a transformat in furie. Mi au impietrit si lacrimile de nervi. Tu, EL, iti multumesc pentru palma, metaforic vorbind, primita in seara asta de la tine, indirect, nici nu stii macar. Chiar as fi fost mai linistita sa stiu ca ai pentru cine suferi, ca toate scenetele tale au o Afrodita ca personaj principal, k eroina cu cercel din perla japoneza...

miercuri, 21 aprilie 2010

Amintiri din 18 Prier 2010


Trebuie sa plec sambata seara pe un santier arheologic din Romania, irelevanta locatia. Ba ca norul, ba ca fondul, ba ca vremea, nu mai plec, e clar... Am ramas si dezamagita si cu o pereche de bocanci, care pe alt santier cred ca se vor dovedi inutili. Si uite asa am realizat ca cea mai mare dezamagire pentru mine este sa imi fac iluzii, stiu ca nu are sens pentru unii.
Si uite asa ziua de astazi a inceput cu un pic de literatura de specialitate despre Razboiul Rece, apoi cu vestea neplecarii si apogeul: o conversatie la fel de acida ca de obicei cu un el, care dintr un oarecare, a devenit EL-UL. Chiar m am gandit mult dupa aceasta discutie: cum poate un om care se considera un narcisist si un egoist desavarsit sa sufere?
Tind sa cred ca devin patetica, dar o sa imi revin, o mica excursie pentru revederea unei verigi cu trecutul in care eram fericita si fara griji. Oricum, EL- UL va ramane acolo mereu, nu va disparea, nu va fi ucis de catre un al EL. Va ramane acolo mereu, un ideal ce nu a fost atins, o iubire neimplinita. Am siguranta ca niciodata nu o sa fie al meu...
Azi am primit o lectie de la o persoana pe care o credeam superficiala de a dreptul, o lectie misogina, dar adevarata. Pe scurt: iubirea aia absoluta care speram ca ne absolva de luat decizii si constragere, e ca si Dumnezeu, o simpla carja mentala.

luni, 19 aprilie 2010

Partea a II a

Am ajuns sa ezit sa mai privesc lumea in ochi, mi e prea frica sa vad in ochii lor batjocura sau nepasare. Am ajuns sa imi pese mai mult de durerea ta, nespusa mie. Patetism si imbecilitate cronica, asta denot, atat mai am, pe langa iubirea pentru tine, ooo, Kiki. Tu, Kiki, hominid cu fata inalta, ce la Cauna del Araga ai fost si canibal. Ritualic sau alimentar? Ce mai conteaza acum, cand de atatea ori din mine tu te ai hranit? Metafora cruda si amara.... Si nimic altceva. Ti am mai zis eu tie: voi evolua eu odata si atunci ti oi scrie un poem din ale tale vorbe goale inspirat. Te urasc astazi si maine poate sau nu stiu, dar ce stiu sigur e ca asa cum esti eu te vreau si te tanjesc, si de as putea m as arunca in epoci pana la tine... Atunci poate ar fi de ajuns, nu ai mai fi doar o forma cu suflet ce mie nu mi se arata niciodata...
Pentru Kiki aka Prometeu aka Homo Erectus de la eterna insotitoare a lui Vulcanus :X

Monolog teatral: Drama interioara a maimutei Miki :(


Miki sta la umbra unui copac, mai mult tinuta de parada:
Am stat si mi am rascolit prin ganduri sa vad unde am gresit. Am incercat si sa te uit si sa merg inainte fara sa imi pese. Sa accept mana intinsa de prieteni, maimutoi simpatici, ajutor menit sa ma smulga de langa umbra ta permanenta, prea facil pentru mine. Oare ce a fost in capul meu sa cred ca Kiki spune adevarul, ca va veni si vremea noastra candva??? Eu, o biata primata, sa sper la el, superb exemplar de homo erectus. El sufera in taina dupa o alta hominida, dar totusi cand mai mananca niste poame fermentate isi destainuie suferinta. Eu nu stiu decat sa imi fac rost de hrana si sa copulez :)), iar el si hominda lui stiu sa controleze focul .
Astept sa treaca timpul peste mine, poate voi evolua si eu, poate imi va creste si mie numarul conexiunilor neuronale si voi fi buna pentru el...
O sa revin cu alte lamentari penibile de maimuta din lumea noua, umila platyrrhina. Dar, tu, Kiki, tine minte: tu esti un hominid ce controleaza focul, dar eu sunt insotitoarea lui Vulcanus. ;)
A apărut o eroare în acest obiect gadget