duminică, 20 martie 2011

Fara titlu ca nu are rost, e asa, aiurea ( si totusi uite ca are si titlu)

Soc, soc, soc... Ma simt binedispusa si oarecum fericita. E o chestie de moment, asta simt acum la 02:10. Cred ca am trecut de acel nivel de victimizare si deja imi accept destinul macabru :)) Eu cred si cred atat de multe. Nu mai disting realul, uneori... De unde sa mai stiu ce-i un colan sau un colier? Invalmaseala mare de ganduri si idei. Azi am facut si supa cu gust de namol, am programat un concurs virtual de facut prajituri pe saptamana viitoare si cred ca am inceput sa visez un pic ( o fi cineva de vina si pentru asta) . Nimeni nu intelege nimic din amestecul asta, poate o sa scot candva o carte cu analizele literare ale post urilor mele si atunci se va intelege.
Umbrele astea din noapte par ciudate... Mai canta si Freddy in surdina. Si mai e ceva aici, printre toate astea, ceva ce tinde sa devina un tzunami ( cred ca asa se scrie ), dar iar sunt chestii aiurea. O, Iupiter, nu ma baga in seama, sunt doar cuvinte aruncate,smulse din sufletul bolnav .
Multumesc aceluia ce nu va afla ca-n seara asta Freddy canta doar pentru el!
A bientot!

miercuri, 16 martie 2011

Disciplina etrusca contemporana

   La minutul urmator va fi ora cinci si 39 de minute.    Ca o inscriptie: azi inaltata, maine uitata, sparta, ingropata, iar inaltata si apoi uitata intr-un colt de muzeu unde o vad doar doi sau trei, asa sunt si eu - ca o inscriptie. Macar azi sunt ca o inscriptie si nu un ciob.    Gresesc si iar gresesc, era cat pe ce sa... Ma intreb cum ar fi daca nu ti-as da din gene, daca nu ti-as zambi, daca nu as fi suparata pentru a imi da o alinare. Nu am cum sa gasesc raspunsul, nu am puterea inca, nu mi-ai daruit-o. Trist e sa ai emotii de galben emoticon-ian. :))
   Tocmai am citit horoscopul, daca romanii II augurres care interpretau vointa zeilor, am decis sa consult si eu astrele :)) . Ieri dimineata scriam despre romane politiste, astazi despre horoscop, cand o sa incep sa scriu despre filmele de la Bollywood, va rog sa ma opriti.
   Horoscopul european l-am citit aici .


 Si acum sa analizam: 


 E o zi in care esti energic si productiv, insa e bine sa fii atent in privinta investitiilor imobiliare si a fluxului de numerar, intrucat o mutare nepotrivita te-ar putea bloca pe mai multe luni de zile 


   Energica si productiva trebuie sa fiu -> curatenie de primavara. Investitiile imobiliare si ce mai scrie pe acolo ar putea avea loc doar pe drumul ce duce la europubele. ( :)) mi-am amintit de altceva) . Iar mutarea nepotrivita...hmmm. Cred ca nu mai mut noptierele maine.


   Experiente noi te pot indruma spre dobandirea anumitor cunostinte, cu privire la o situatie mai veche.


   Asta inseamna ca o sa reusesc sa imi montez sina pentru draperii.


   Colegii te pot ajuta in contextul unei intalniri romantice. 
   
   Sigur, ma pot ajuta, dar nu o vor face ca nu am nevoie de ajutor.


   Spre seara, faci planuri de renovare a locuintei, impreuna cu persoana iubita.


   Cred ca in ritmul acesta nu mai zugravesc niciodata. :))






    Am mai descoperit ca am ascendentul in Gemeni, mi-am reamintit ca in zodiacul chinezesc sunt Sarpe de pamant. Sunt ulm in zodiacul arboricol, iris in cel floral, iar in cel indian sunt caine. Imi scuzati pasajele ridicole, dar Bloguletz e si psihologul meu, deci trebuie sa stie cat mai multe. Va las! Nu stiu pe cine, in caz ca citeste cineva, va las cu bine! Iar daca nu: " Scumpii mei pitici ce traiti in emisfera cerebrala dreapta, ne vedem putin mai tarziu, acum ma duc sa alerg! "


        A bientot!



Fantezie

          Fantezii in miez de noapte.




                                         17 Martie 1934
                                              Bucuresti


                         Mon petit ami, 




          Ma asteptam sa imi scrii astazi. Dar cand s-a facut vremea cinei si domnisoara ne-a chemat la masa, mi am dat seama ca nu va mai aduce postasul vreo scrisoare de la tine. Dupa lectia de pian, am stat cu Vera de vorba si mi-a fost rusine sa ii spun ca nu mi-ai trimis inca nici o scrisoare. Ea e atat de fericita, Mitica trebuie sa vina peste doua luni de la Paris, posibil sa se casatoreasca. Mitica i-a promis ca va aparea anuntul casatoriei lor la ziar. Vera e incantata, mi-a spus ca vrea sa mearga cu mine la croitoreasa mamei sa ii faca o toaleta dupa un model dintr-o revista a domnisoarei, ea chiar crede ca domnisoara o sa o lase sa se intalneasca cu el fara a fi nimic oficial inca.
          Maine cred ca vom merge sa ne cumparam haine pentru serata de Pasti de la Ambasada Frantei. Mi-ar placea sa imi cumpar niste pantofi "Mociornita", dar nu stiu daca se vor potrivi cu rochia. Azi dimineata cand a sosit baiatul cu ziarele, nu am putut citii "Curentul", domnisoara nu ne mai lasa. 
7 iunie 1936
         Eugen isi termina studiile in toamna, ii este frica, poate nu o sa fie numit profesor in Bucuresti, poate reuseste tatal tau sa il ajute cumva. Poate am uitat sa iti spun, dar sunt deja trei ani de cand nu mai publica la revista domnului Arghezi. Zilele trecute mi-a oferit si mie volumul sau de poezii cu un autograf : "Pour Astrid, ma cherie cousine. Eugen" . Cred ca anul acesta i se va mai tipari un livre d'essais. C'est tres joli mon cousin.
         Astept un semn de la tine cat de curand. Stiu ca nu ai timp, dar sper ca macar pentru a-mi asterne un rand iti vei gasi o clipa.
    
                              Je t'embrasse de tout mon couer,
                                                       Astrid.                                                          

marți, 15 martie 2011

Ursuletii brodati si compotul de cirese


E 05:51 AM. Am racit, cred ca am si febra. Ar fi necesar un ceai, un amestec de ceai verde, flori de tei, coji uscate de lime si piper roz, dar aragazul pare atat de departe, e ascuns, lumina lampii mele se opreste in zidul alb si nu ajunge pana la el. Asa ca ma consolez pervers intr-o pahar cu nectar de mango:P.
M-a pus pe ganduri o propozitie. Sau era fraza? Nu pot sa dorm, ma tot gandesc. Dar imi trece, ma readuce L. maine cu picioarele pe pamant. Incepe sa imi fie frica de mine, de nelinistile mele. Am tot feluri de termene limita care par din ce in ce mai aproape si incep sa semene cu niste guri imense gata sa ma inghita, astea sunt haurile vietii mele. De doua zile, aproape ca nu am mai scris deloc la marea lucrare. Rad, am citit candva o serie de romane de Rodica Ojog-Brasoveanu, personajul principal, Melania, avea obiceiul de a vorbi cu sine la persoana a II a, bine ea avea 60 de ani si traia intr-o lume in care daca nu exista un mister, il inventa. Avea si un motan, Mirciulica :X Ideea e ca o iau pe urmele eroinei mai sus prezentate: "Draga mea, trebuie sa nu te mai gandesti la tot felul de fluturi cu nu stiu ce mirosuri, lucrarea te cheama la ea, te cheama la ea :)) ! "
Incep sa imi dau seama de gravitatea problemei, tocmai am lasat din mana " L'isola del giorno prima" pentru a scrie pe blog de romane despre o dama sexagenara ce are un motan pe nume Mirciulica, iar daca nu era de ajuns, ma mai si compar cu ea.
O terasa, o masuta din fier forjat, un ceainic metalic, o cana cafenie cu buline roz si o persoana sa imi faca ceaiul, asta imi doresc cadou de 16 martie. Cum ce e pe 16 martie? Sarbatoresc data de 16 martie 2011, doar e unica. Uitasem sa il asez pe masuta si pe Umberto.
Mai bine merg langa perna alba cu dantela si ursuleti brodati, nu o sa imi faca nici ceaiul preferat, imi sopteste unul din ursuleti ca nici nu vrea sa sarbatoreasca cu mine 16 martie 2011, dar atat am acum. Si in loc de ceai, o sa mananc niste compot de la tanti-mami L-ei. L. a si decorat borcanul.
A bientot!

Lemurianul


Un dor nebun de nu stiu ce din tine,
Un cant mai lin ce ma agita...
Nimicuri ieftine, dar pentru mine scumpe,
Cuvinte mici cu insemnatate mare.
Da, tu, mic lemurian.

Pacat de timp, de ploi, de nori, de soare ce
rasare-n zori.
Ce vorbe triste intre noi si nu-nteleg cum si de ce
Vreau lemurianul, desi nu stiu cum e.
Dar sta inchis in cusca de lui de pe-un rau,
Eu de pe malul altui rau, imi pun ochelarii si rad a plans la soare.

luni, 14 martie 2011

Tema pentru astazi


O persoana despre care am mai scris pe aici pe undeva ( sic! nu stiai ) mi-a dat o tema: sa ii scriu ceva frumos despre traci si sciti. Imi indeplinesc promisiunea pe jumatate, doar despre sciti.

Dikaiopolis, micul explorator, pleaca de pe-al sau ogor
Si pe-al lui sclav afurisit, Xanthias, cu el il ia.
De straja ii va fi sclavul si ajutor ii va da.
Herodot, amicul sau, veste i-a dat despre acei sciti
Ce comert cu sclavi si grane si branza fac
Cu lumea lor greceasca.
Dar, credulul Dikaiopolis, habar n-avea
Ca Herodot doar istorisea
Ce urechile ii auzeau.
De ii va intalni Dikaiopolis
Podoabe ar vrea sa ia de la ei
Murrinei si Melittei cand se-ntoarce sa le dea.
Caci la sarbatorile din Atena cand mergea
Vazuse un colan de mesterii sciti faurit.
Intalnindu-i pe sciti, dupa mult timp calare
Xanthias si Dikaiopolis suparati sunt
Caci ii vad pe sciti rugandu-se la Tabiti, Atar si Agni.
Aur si argint cei doi dau pentru a lua podoabe la femei
Si spre lumea lor fac repede drum inapoi
Dar nu au uitat sa ia de la sciti niste ierburi.
Cannabis o fi fost, ca sa vorbeasca si ei cu Hera si Apollo.


Un melanj frumos pentru o dimineata senina de martie... ( posibil sa fi incurcat putin zeitatile scitice, pentru ca stiu ca la un moment dat Tabiti a fost inlocuit cu Atar, dar nu stiu exact cand anume, asa ca nu aruncati cu pietre)
A bientot!

duminică, 13 martie 2011

Specialii vietii mele


E 04:58 am. Am inceput sa dau ora exact pe blog, ma gandesc unde va duce obiceiul acesta. In timp ce scriam astazi la licenta, am realizat ca nu mai imi merge tasta paranteza dreapta inchisa ( cred ca asa se numea) . Asa ca in aceasta dimineata m-am decis sa scriu despre oamenii speciali din viata mea. O voi face asa punctual, cum imi place mie.
I. Tatal meu este prima persoana speciala din viata mea. Prima mea amintire este cu tatal meu, era 23 iulie 1992, implineam 3 ani, ma sprijineam de gardul din fier vopsit verde si il vedeam pe el venind inspre mine cu roaba din plastic portocaliu si albastru. Venea surazand catre mine. Nu pentru ca este tatal meu e special, am avut si etape din viata in care l-am urat, ci pentru ca prin ochii lui ma vad in cel mai realist mod cu putinta. Pentru ca ma poate critica si repune pe drumul cel bun fara sa imi dau seama, pentru ca mereu imi asculta lamentarile lungi si pentru ca datorita lui sunt astazi ceea ce sunt.
II. R. este prietena bunicii mele. R. are cea mai mare pofta de viata, R. se hraneste cu viata insasi, cu raze de soare de la balconul ei cu obloane verzi din orasul de pe Bega. R. nu dramatizeaza ca a trecut viata pe langa ea, R. nu e fata batrana, e femeia independenta, avida de nou. R. e persoana care mi-a impus o conduita morala perfecta de care sunt demna oriunde pe mapamond. R. reprezinta severitate, respect, inteligenta, iubire. R. mi-a demonstrat ca e de ajuns sa inveti, sa te adancesti in studiu, ca banii sunt relativi si inteligenta reprezinta totul. Astfel am ajuns sa vad Parisul.Mi-e atat de dor de R.
III. A. este prietena mea din timpuri imemoriale :D E legatura cu trecutul meu pagan, cu veselia copilariei, cu dramele adolescentei. Printr-o simpla conversatie cu A. reusesc sa evadez din lumea mea rupestra, dupa spusele ei devenind "scarboasa". A. imi accepta deciziile gresite, se bucura pentru fericirile mele efemere si plange alaturi de mine. A. e geloasa pe alte prietene de-ale mele, la fel fac si eu. E armonie!
IV. L. si B. sau B. si L. , pentru ca sigur vor citi si sa nu se gelozeze. Sunt prietenele mele cele mai bune, dar in mod diferit. L. e ratiunea si B. e entuziasmul, nebunia, carpe diem. Alaturi de L. pot discuta orice de la daci (cah) la ultimul triptic pictat de ea, de la prima iubire la ultima greseala in materie de amor, sigur criticata de ea inca din faza incipienta, primul sarut, prima imbratisare. Cu B. lucrurile stau altfel, pentru ea orice e posibil doar sa iti doresti, orice nepotrivire pentru ea e incredibila, sigur gaseste o compatibilitate, de la dinti asemanatori, la nu stiu ce viziunea asupra nasterii universului :P .
V. R. indice 2, nu stiu daca e corecta exprimarea, dar macar se intelege. R. e prietena mea de doi ani. Dar ne asemanam atat de mult, nici cu parintii mei nu am atat de multe lucruri in comun, in sensul de mentalitati sau gusturi. Chiar de aceea R. poarta de vreun an, apelativul "mama" . Langa R. sunt calma, exuberanta ei ma linisteste, ciudat stiu, langa R. imi dau seama ca nu trebuie sa schimbi nimic la tine pentru a ajunge unde vrei, ca scotand cel mai mic element, iti pierzi autenticitatea, devii asemenea in marea masa moarta. Pentru R. am plans, pentru R. m-am ingrijorat enorm, pentru ca pe cat e de expansiva in gesturi, vorbe, pe atat de introvertita e cu ce se intampla in sinele ei.
VI. D. si A. I. reprezinta idealul pe plan profesional, dar si personal. Sunt cel mai plin de viata cuplu ( si nu au 20 de ani si nici 30 sau 40 ) , sunt acel cuplu care danseaza pe ritmuri egiptene in mirosul de peste si cartofi prajiti din bucatarie. Sunt acei oameni care si-au pus profesia pe primul plan, dar fara a face compromisuri pe plan personal. Oameni care si-au trait viata din plin, dupa bunul plac si care au dat frau liber sentimentelor fara a le pasa de gandirea ingusta a societatii contemporane lor. D. si A.I. sunt acei oameni minunati pe care viata ti-i pune in cale o singura data, unii ca ei nu mai poti intalni a doua oara, asa ca mai bine ii pastrezi aproape.
VII. I.P. mi-a demonstrat ca de multe ori un vis esuat reprezinta o sansa uriasa pentru a-ti gasi menirea. I.P. mi-a redat dragostea pentru limba latina, mi-a aratat ca lupta impotriva morilor de vant e spornica pentru ca acele mori de vant din viata fiecaruia reprezinta simple carje mentale.
VIII. A. reprezinta acea persoana care mi-a aratat ca dragostea adevarata invinge orice, orice bariera temporala, spatiala. A. reprezinta acea mana intinsa care mereu va fi acolo indiferent de greselile mele sau de rautatea mea temporara.
IX. E. este prima iubire, acea iubire cu patos. Acel sentiment unic care te face sa ai nevoie de acea persoana in fiecare secunda. Prima iubire ce nu o uiti niciodata, un pic idealizata, ce-i drept. Prima iubire pe vestigiile careia s-a construit o prietenie adevarata.
X. C este EL, EL-ul, ce va avea mereu un loc special in inima mea. Cuvintele sunt de prisos aici.
XI. L. este... Nu cred ca am cuvinte destule sau potrivite pentru a descrie aceasta persoana. Este acea persoana ciudata, zice asta tot o ciudata, care te face sa vezi totul prin alti ochi, care te face sa iti pui intrebari despre ascunzisurile tale ca fiinta. Persoana care te face sa ii astepti cu nerv fiecare cuvant. C indice 2 este un fluture cu miros de vata de zahar. C indice 2 este singura persoana care ar citi asta si nu s-ar regasi printre aceste cuvinte, pentru ca uneori oamenii speciali sunt apreciati fara cuvinte, pentru ca acele cuvinte potrivite apar ori prea devreme, ori prea tarziu pentru a mai fi rostite. C indice 2 este special pentru ca exista in viata mea si pentru ca e singura persoana care ma lasa fara cuvinte.
XII. V. este intruchiparea iubirii fratesti si altruiste. Lui V. pot sa ii expun "paradigme" sentimentale, cu V. ma manifest absurd, dar ma intelege pentru ca poate, uneori V. ma intelege din priviri si imi asteapta reactii tot din priviri. Pentru V. as face orice pentru a stii ca este linistit si nu sufera. V. sper sa fie mereu in viata mea asa cum e acum, sa nu treaca nimic peste el care sa il schimbe, sa il transforme.
Poate am sa revin la aceasta lista candva in incursiunea in anii mei. Punctualitatea acestei liste nu reprezinta un clasament. Fiecare dintre aceste persoane este speciala dintr-o anumita perspectiva asa ca nu le pot acorda un loc intr-un clasament. E 06:07 si am terminat pentru dimineata asta.
A bientot!

sâmbătă, 12 martie 2011

Inscriptie in noapte


E 03:17 am. Ma gandesc la Baumi ( profesorul de latina ) care spunea la cursul trecut ca: "Fundamentul gandirii noastre este legatura dintre subiect si predicat." Si ca in orice relatie dintre doua cuvinte exista o legatura predicativa. Transferand asta in sfera umanoida rezulta ca intotdeauna intr-o relatie interumana exista dominantul si dominatul, rolurile inversandu-se periodic. Da, la nivel etic, exista egalitatea. Asta e umila mea parere. Cel putin in ceea ce ma priveste, in absolut toate relatiile mele cu semenii mei, sunt si dominata, dar si domin. E vorba acel: las de la mine in cazul in care sunt dominata. Sau : e ca mine, in cazul in care eu sunt dominantul. Problema intervine doar in cazul celui dominat, trebuie sa iti aprobe tacit sau nu dominatul.
Baumi ne mai vorbea si despre speciile cazurilor. Asa sunt si
doua "specii" de oameni:
- omul care isi arata evolutia;
- omul care isi reneaga cu vehementa evolutia, asa-zisa maimuta vorbitoare;
Ce ti-e si cu latina asta!

Vara pe santier: II


Inca ma amuz, prietena mea L. tocmai a transformat initialele unei persoane speciale, speciale asa in general, nu pentru mine, neaparat, in cifre arabe. Stiu, nu se prea intelege, sa explic: initialele persoanei reprezentau un numar in cifre romane, si ea imi zice: de ex. ca 210 nu stiu ce.
Am promis ca o sa revin cu amintirile de pe santierele patriei. Si cum astazi sunt foarte bine dispusa :)) uite revenirea. :D Vineri o sa mergem in excursie pe santierul nostru drag, trebuie prezentat si bobocilor. Dar sa incep ceea ce am promis:
In fiecare dimineata ne trezeam in jur de 6 am, daca eram pitic ( pregateam micul dejun, cina si ajutam la prepararea pranzului ) chiar pe la 5 30 am. Ma uitam pe sub masa la draga mea prietena R. si o auzeam ca s-a trezit deja, desi cu 10 secunde se auzeau niste suave sforaituri. Ma ridicam rapid din pat, ma schimbam, pe atunci avand o coama mare, trebuia sa ma pieptan. Ajungand in bucatarie, incercam sa gasesc o cana curata ca sa nu trebuiasca sa ma apuc de spalat cani la 6 dimineata si imi petreceam urmatoarele 10 minute ingrijindu-mi dintisorii de cal. Ma invatasem ca din micul dejun sa imi fac un pachetel pe care sa-l devorez apoi pe santier, sigur inainte de gustarea de la ora 11. Asa ca in timp ce ai mei colegi erau in forfota micului dejun, puteam sa stau pe scara, inca rece la acea ora, si sa imi savurez cu migala cafeaua si pipa. Vedeam in coltul gardului, aparitia sefilor de santier si strigam cu patos inspre usa : Saseeeeeeee! Apoi urma linistea, apoi iar forfota, agitatia dinaintea plecarii, sa nu cumva sa uitam ceva. Si plecam cu ghiozdanele in spate, adormiti, obositi, in cautarea istoriei ( suna frumos ) . Ne opream la gazda sefilor ( ca sa nu zic profilor ) sa luam sculele, apa, umbrele de soare, scaunele si cine mai stie cate. Apoi treceam frumos pe langa vacile care se duceau la pascut, ne intersectam in fiecare dimineata cu aceeasi tanti care se ducea la serviciu, presupun, salutam din priviri crucile din cimitir, ne indreptam atentia stanga, dreapta inainte de calea ferata si continuam drumul pana la castru rugandu-ne sa nu treaca vreo raba de pietris sa ne umple de praf chiar inainte de a incepe lucrul. De la praf treceam apoi la frunzele aspre de porumb ce ne iritau pielea, la iarba uda ce se amesteca cu praful de pe bocancii ce picioarele mele i-ar fi vrut sandale in toridul cuptor. Dupa o dalma mica, si una mare, se intrezareau enormele gropi, cu peretii drepti ( sau care uneori asa se doreau), apoi baraca noastra...
O sa inchei prin repetarea unei fotografii, cea mai expresiva fotografie din vara trecuta...


Home sweet home:
Priveliste lateral stanga:
Dimineata senina:
Liniste si singuratate :
Shhtt
Atentie la tren sau nu:

sâmbătă, 5 martie 2011

Vara pe santier: I


Este 03:56 am, doar ce am facut un dus. Avand in vedere ca m-am trezit la 14, rezist inca. Aproape intreaga zi, in putinul timp, in care puteam cugeta liber, mi-am dat seama cate am de facut intr-un decurs de doar 4 luni. Mai am foarte mult de scris, multe desene de refacut, nu stiu cum pot unii sa publice asemenea planse si apoi sa iti restrictioneze si accesul la artefacte. Deci, mai am de refacut desene, mai am de scanat cateva desene, trebuie sa gasesc o tipologie care sa imi convina, trebuie sa fac un catalog de bijuterii, apoi sa pun totul laolalta si sa incep sa ma rog sa imi dea concluzia pe care mi-o doresc : existau si femei in castrele din Dacia Porolissensis, in afara de sotia comandantului si sclavele ei... Of, grea profesie mi am ales uneori, dar cea mai placuta.
Cred ca niciodata nu am vorbit despre cum e sa iti petreci vara pe un santier arheologic. Asa ca sa purcedem. Nu stiu daca sa scriu asa concis, cu liniutza sau sa intru in detalii. Mai bine fac niste capitole. Primul o sa fie despre habitat, apoi despre munca in sine. Stiu ca pentru multi nu e nimic interesant si conditiile par mai mult decat modeste, dar pentru mine si pentru colegii mei reprezinta o parte de viata, cea mai draga si mai asteptata parte de viata. Aici pot fi exact asa cum sunt,, sunt inconjurata de oamenii care ma iubesc pentru ceea ce sunt. Aici am avut parte de lacrimi, de nervi, de sarutari furate, de fastaceala de dimineata cand vin profii si nu stii cum sa te strecori mai repede inapoi in camera ta, de sentimentul ca ai prins pe Dumnezeu de un picior cand observi un colt de ts ( terra sigillata - ceramica romana de lux ) si sa ceri ca un chirurg : "Repede, un spaclu si o matura!" si toti se strang in jurul tau. Aici avem universul nostru, unde nu suntem doar cei care sapa, suntem cei care descopera in fiecare zi o framantura, nu din istorie, ci din viata unor oameni, era sa scriu stramosii nostri, dar suna ciudat, unor soldati de la marginea limesului spre Barbaricum, soldatii din castrul SAMVM.
Intr-un satuc ardelean:

O casa normala:

O bucatarie si o bucatareasa:
Cu o sala de mese cu harti pe pereti:
Facem baie asa :

Sau asa:

A bientot!

vineri, 4 martie 2011

Materialismul afectiv


Era o vineri banala, dar simpatica :D . Asta pana cand metera a tinut sa ma informeze ca vor vinde apartamentul bunicilor pentru ca au primit o oferta foarte buna. Am simtit ca se rupe ceva in mine, nu imi venea sa cred. Asa ca am inceput cu un sir infinit de intrebari: ce o sa facem cu mobila lu'maia, dar cu lucrurile ei? Metera imi raspunde ca o sa luam doar lucrurile de care nu ne putem desparti eu si patera si lucrurile de valoare. Imediat mi-au navalit lacrimile, fiecare lucru din acea casa, care pentru reprezinta mai mult acasa, este o parte integranta a unui univers, iar lipsa lui l-ar destabiliza complet. Este lumea copilariei mele, chiar si dupa renovari si remobilari, si a ramas nealterata, pastreaza acelasi miros, mirosul maiei mele, desi ea nu mai este, peste tot miroase a ea. E un parfum suav, placut ce nu l-am intalnit in alta parte. Acolo o simt cel mai aproape si nu vreau sa pierd acel loc.
Intr-o oarecare masura cred ca intelege si metera ce simt, stie ca nu suport despartirile de niciun fel. Simt ca ma despart de copilaria mea, pana acum cand reveneam in acel spatiu o simteam atat de actuala, intr-un dulapior deasupra patului e prima mea uniforma, prima mea ie, gulerasele mele brodate pentru scoala :( , jacheta aurie gen Tina Turner, prima mea rochie rosie din voal... In birou, am gasit dupa moartea bunicii, primele mele desene, foarte abstracte, planse de la gradinita cu tot felul de ratuste, ceva exercitiu de adunare si scadere, o lucrare la religie din clasa a 3 a, prima mea lucrare la istorie din clasa a V a... :( Metera nu a adunat acele amintiri de-a lungul anilor, maia a fost, maia a fost cea care m-a asteptat in curtea scolii ingrijorata ca de ce nu ies o data din sala de examen la capacitate, a fost cea care a fost la festivitatea de absolvire a liceului, a fost cea ma privea lung, intrucatva absenta, dar cu cel mai mare drag din balansoarul din camera ei cand deja nu mai putea vorbi si merge. Mi-e atat de greu sa las atatea in urma, stiu ca toate astea le port in suflet, dar sunt fiinta care se simte legata de material, de palpabil ( poate e si deformatie profesionala) .
Astept sa discut si cu patera, poate el cat de cat ma va intelege, doar si el are adunate intr un bloc de desen multe desene, tin minte unul cu Bricul Mircea, si toate diplomele de la handbal, acela este intai universul lui, eu doar l-am preluat. Am vorbit cu el :
-Si pentru mine e greu, dar trebuie sa intelegi ca il tinem degeaba.
-Dar, eu ma duc acolo de fiecare data cand vin acasa, pentru mine acolo e acasa.
-Trebuie sa intelegi ca asta e situatia, nu poti trai cu ce a fost.
-Tocmai asta incerci sa faci, sa mi impui sa traiesc doar din amintiri.
Amandoi am exagerat... Eu am dus intr-adevar totul la extrem, nu am mutat nimic de pe 23 noiembrie 2008, zi fatidica, nu s-a schimbat nimic acolo. Pentru mine acea casa inseamna stabilitate, dragoste neconditionata si respect. E dureros...

joi, 3 martie 2011

A fost martie 2011...


A fost 8 martie saptamana viitoare. Am realizat ca orice as face nu pot schimba mentalitatea cuiva. Cred ca poti schimba conceptiile si principiile nesanatoase ale cuiva doar daca ii dai niste inlocuitori pe termeni lung. E exact precum facem cu eterna cafea matinala, pentru unii, renuntam la acest obicei intrucat stim ca ne putem induce creierasul ca bea cafea, chiar daca e cicoare. Asa e si cu oamenii, vreau ca X sa fie mai independent fata de o anumita persoana, dar ce ii ofer pentru aceasta independenta, ce perspective ii ofer eu pe termen lung?
Astazi am citit despre designerul John Galliano. Stralucit designer, un inovator in moda internationala, dar genialitatea nu inseamna perfectiune, asta nu intelege nimeni, mai ales romanul si mai ales daca "inculpatul" nu e roman. Paranteza: X strain e un cantaret extraordinar, dar nu mai conteaza doar pentru ca de exemplu este infectat cu HIV, dar Eminescu este un geniu, desi se presupune ca a avut sifilis, dar e roman, domnule. Asa si cu Galliano, iubirea lui fata de Hitler nu mi se pare un motiv pentru a fi ostracizat. Cred ca toate forurile internationale ii ofera dreptul la libera exprimare doar pentru ca e o fiinta vie, putea sa fie si tanti batrana, batrana cu parul de lana ce vinde flori pe Memorandumului, si nu un designer celebru al unei case de moda mult mai celebra. El il iubeste pe Adolf Hitler, problema lui, suntem liberi sa iubim si sa uram pe cine dorim. Il gasesc vinovat pentru injuriile aduse acelor oameni si anumite aluzii care pentru foarte multi sunt extrem de dureroase. Ceea ce a comentat despre persoana lui, il priveste doar pe el. Daca ar fi zis ca il iubeste pe Iuda, ar fi scos din minti toti crestinii? Doar si Iuda l-a vandut pe Iisus. Sau daca il iubea pe Stalin, a fost vinovatul moral pentru moartea a mai multor oameni decat Hitler. Nu sunt antisemita, dar nu suport aceasta bataie cu pumnii in piept mereu. Da, durerea evreilor pentru ce a fost in trecut va exista si peste inca o generatie, e de inteles si e de admirat. Unitatea lor, respectarea traditiilor, apartenenta lor la o natiune care nu s-a raportat la un spatiu geografic "legiferat" decat din '48, inseamna mult mai ales pentru mine care consider ca fac parte dintr-o civilizatie, dintr-o natiune care inainte de toate si-a raportat unitatea la un spatiu geografic.
Totusi, pana si Mengele a murit sau cel putin asa se presupune. De ce sa cautam mereu ca X si Y sa recunoasca ca noi am fost niste victime, o stie o lume intreaga, Arbeit macht frei inca e scris la intrarea in Auschwitz. Nimeni nu va uita acele crime ingrozitoare si tratamente, experimente diabolice, dar ar trebui trecut peste, o mentalitate de genul: da, am fost victime, dar am reusit sa trecem peste tocmai pentru ceea ce am fost condamnati: ca suntem evrei, prin credinta noastra, traditiile noastre am mers mai departe, iar nucleul din sufletele noastre este materializat acum prin locul pe care toti il simtim casa: Israelul. M-am pus un pic in postura unui evreu in frazele anterioare, desi stiu ca e imposibil. Dar mi se pare inadmisibil, din punct de vedere logic si principial, sa acuz forurile internationale, din cauza carora am un loc pe glob caruia ii spun tara mea, pentru ca nu a luptat indeajuns pentru a pedepsi vinovatii Holocaustului si pentru ca nu e mereu atent si nu are o varguta pregatita pentru orice ar parea antisemitism. Citeam zilele trecute marturia unui supravietuitor al Auschwitz-ului ,ce fusese implicat in experimentele lui Mengele, ca religia lui l-a invatat sa nu fie razbunator si cea mai mare pedeapsa pentru Mengele ar fi sa vada ca el l-ar putea ierta dupa tot ce i-a facut lui si poporului lui, iar in conceptia lui acest diabolic doctor a fost invatat sa urasca, la fel cum el a fost invatat sa ierte si sa iubeasca. Daca un om care a trait acele momente ingrozitoare, care se ruga in fiecare zi cand se facea selectia sa fie "invizibil", care a ajuns sa fie" placut" de Mengele intr-un final, are puterea sa ierte, de ce atatia care poate nu au fost afectati poate nici indirect, doar la nivel nationalist, sa ii zicem, se folosesc de acest fenomen cumplit? Sper din tot sufletul pentru conditia lor de om, care iti impune o oarecare demnitate, sa nu fie doar un pretext pentru rasismul lor, ar fi pacat...

free counters