miercuri, 21 aprilie 2010

Amintiri din 18 Prier 2010


Trebuie sa plec sambata seara pe un santier arheologic din Romania, irelevanta locatia. Ba ca norul, ba ca fondul, ba ca vremea, nu mai plec, e clar... Am ramas si dezamagita si cu o pereche de bocanci, care pe alt santier cred ca se vor dovedi inutili. Si uite asa am realizat ca cea mai mare dezamagire pentru mine este sa imi fac iluzii, stiu ca nu are sens pentru unii.
Si uite asa ziua de astazi a inceput cu un pic de literatura de specialitate despre Razboiul Rece, apoi cu vestea neplecarii si apogeul: o conversatie la fel de acida ca de obicei cu un el, care dintr un oarecare, a devenit EL-UL. Chiar m am gandit mult dupa aceasta discutie: cum poate un om care se considera un narcisist si un egoist desavarsit sa sufere?
Tind sa cred ca devin patetica, dar o sa imi revin, o mica excursie pentru revederea unei verigi cu trecutul in care eram fericita si fara griji. Oricum, EL- UL va ramane acolo mereu, nu va disparea, nu va fi ucis de catre un al EL. Va ramane acolo mereu, un ideal ce nu a fost atins, o iubire neimplinita. Am siguranta ca niciodata nu o sa fie al meu...
Azi am primit o lectie de la o persoana pe care o credeam superficiala de a dreptul, o lectie misogina, dar adevarata. Pe scurt: iubirea aia absoluta care speram ca ne absolva de luat decizii si constragere, e ca si Dumnezeu, o simpla carja mentala.

Un comentariu:

free counters