Povestea noastra

Povestea noastra incepe comic si se sfarseste trist, doar e povestea mea, povestea unei Immortelle si ce-i nemuritor devine trist, patetic si deprimant.
Era o primavara caldutza de 2010 si totul parea promitator, excursie intre prieteni buni si atat. Dar a aparut ceva, ceva dubios si comic la inceput, ce imi adreseaza cu aroganta uitandu se la mana mea, la incheietura mea, la tatuajul meu ( reminescenta a unei relatii demult incinerate si ascunse in adancul mendrelor aminitirilor ce se vor uitate cu desavarsire) si intreaba cu nonsalanta daca este stema sau tatuaj.

Am privit intreaga situatie cu o ironie caracteristica si atat. Bineinteles, pe moment totul a fost dat uitarii, nestiind ca dragii si stimabilii mei prieteni deja incepeau sa imi asemene viata cu o cursa de cai, unde doar rezultatul favorabil al celor ce au pariat mai conteaza. Dar, vara a sosit si totul a redevenit in normalitatea fireasca a unui santier al patriei

arheologice. S a vazut clar ca viata e mai c***a decat o cursa de cai si pariul l au castigat ei in detrimentul lacrimilor ce imi curg acum pe obraz si in suflet si in atmosfera mea neoxigenta si ratata. Ceva-ul acela stemat a devenit un altceva, dar ambitia mea repetabila si exagerbata a dus totul intr-o negura ilogica si fara o solutie de atins intr-o lume monogama si morala. Si uite asa a ajuns Immortelle in cea mai nefasta perioada din viata ei, inconjurara de urmasa onomastica a lui Herakles care ii urmareste atent fiecare moment si fiecare gand. Immortelle-i ii pare rau de multe si de tot, ii pare rau ca a ajuns sa se autocompatimeasca, sa scrie post uri frustrate, Immortelle i ii pare rau ca uneori exista si ca tot ce iubeste piere. Ca pierde prieteni si anii, si clipe. Si acum sa scapam de persoana asta a treia obsedanta si sa revin exact: regret si mi e dor de imbratisari pierdute si de sarutari furate, mi e dor de ce eram eu odata, mi e dor de mine puternica si rece si neimplicata si fara sentimente. Imi pare rau pentru tot, imi cer iertare mie si tuturor pe cei care a calcat ambitia si orgoliul meu. Iti cer iertare tie pentru ca ti am daruit iubirea mea nestiuta in clipa in care poti sa scuipi pe ea cu nepasare si sa o arunci cu cea mai mare usurinta si fara o privire in urma la tot ceea ce a

fost odata.