Si in nori se impinge spre ploaie
Aidoma tie, si pianista mea va plange
Pacat ca plansul ei e stins si inchegat cu sange de-un verde crud.
Clapele pianului au murit atinse de tremurul fatidic al ciocanului
Pianista si a pierdut elanul, canta la pian cu lacrimile.
E sambata seara si cerul e de un gri risipitor, norii par sa alerge ca un atlet etiopian.
Alearga inspre tine, dragul meu. Hai, prinde-i si soarbe-i cu ochii, in ei e si glasul meu.
Enigma noastra e dintr un alt secol la sfarsit de saptamana, distanta nu e mare, dar
mana fragila si delicata ce vegheaza asupra ta, nu-mi lasa cuvintele sa zboare catre tine
prin mijloacele moderne. Literele astea mici, negre si digitale se ivesc tocmai din patul
acela din colt de camera albastra, din patul mic si friguros. Mi-e dor de albastrul tau senin
si de...
Mi-am dat seama astazi ca prietenii mei ma iubesc sau cel putin o parte din ei, eram in melancolia weekend-iana cand telefonul ei m-a debransat. Nu ma asteptam ca ei sa se gandeasca la
mine, ei sunt departe, printre cavaleri, domnite si vrajitoare. Si de ei imi e dor, desi ieri
au plecat si maine se intorc, pentru ei, in general, acum, am ramas in orasul cu biserici
vechi, cu Somes si cu statuia lui Daicoviciu tronand langa muzeu. Am depistat ca eul meu
ca sufera de dor acut. Mi-e dor de orice, de clipe, de oameni dragi, de situatii, de locuri,
de lucruri. Dorul meu nu se poate pastra in suflet, vrea sa evadeze mereu si mereu
si se metamorfozeaza in lacrimi calde. Te sarut prin ganduri de dor in timp ce musc din inghetata nisipoasa si aud in fundal replicile din scary movie, mi-e dor de vremea cand dorul tau inlocuia dorul meu. Mi-e dor de vremea cand in patul din coltul camerei albastre nu aveam loc amandoi.
A bientot!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu