sâmbătă, 12 martie 2011

Vara pe santier: II


Inca ma amuz, prietena mea L. tocmai a transformat initialele unei persoane speciale, speciale asa in general, nu pentru mine, neaparat, in cifre arabe. Stiu, nu se prea intelege, sa explic: initialele persoanei reprezentau un numar in cifre romane, si ea imi zice: de ex. ca 210 nu stiu ce.
Am promis ca o sa revin cu amintirile de pe santierele patriei. Si cum astazi sunt foarte bine dispusa :)) uite revenirea. :D Vineri o sa mergem in excursie pe santierul nostru drag, trebuie prezentat si bobocilor. Dar sa incep ceea ce am promis:
In fiecare dimineata ne trezeam in jur de 6 am, daca eram pitic ( pregateam micul dejun, cina si ajutam la prepararea pranzului ) chiar pe la 5 30 am. Ma uitam pe sub masa la draga mea prietena R. si o auzeam ca s-a trezit deja, desi cu 10 secunde se auzeau niste suave sforaituri. Ma ridicam rapid din pat, ma schimbam, pe atunci avand o coama mare, trebuia sa ma pieptan. Ajungand in bucatarie, incercam sa gasesc o cana curata ca sa nu trebuiasca sa ma apuc de spalat cani la 6 dimineata si imi petreceam urmatoarele 10 minute ingrijindu-mi dintisorii de cal. Ma invatasem ca din micul dejun sa imi fac un pachetel pe care sa-l devorez apoi pe santier, sigur inainte de gustarea de la ora 11. Asa ca in timp ce ai mei colegi erau in forfota micului dejun, puteam sa stau pe scara, inca rece la acea ora, si sa imi savurez cu migala cafeaua si pipa. Vedeam in coltul gardului, aparitia sefilor de santier si strigam cu patos inspre usa : Saseeeeeeee! Apoi urma linistea, apoi iar forfota, agitatia dinaintea plecarii, sa nu cumva sa uitam ceva. Si plecam cu ghiozdanele in spate, adormiti, obositi, in cautarea istoriei ( suna frumos ) . Ne opream la gazda sefilor ( ca sa nu zic profilor ) sa luam sculele, apa, umbrele de soare, scaunele si cine mai stie cate. Apoi treceam frumos pe langa vacile care se duceau la pascut, ne intersectam in fiecare dimineata cu aceeasi tanti care se ducea la serviciu, presupun, salutam din priviri crucile din cimitir, ne indreptam atentia stanga, dreapta inainte de calea ferata si continuam drumul pana la castru rugandu-ne sa nu treaca vreo raba de pietris sa ne umple de praf chiar inainte de a incepe lucrul. De la praf treceam apoi la frunzele aspre de porumb ce ne iritau pielea, la iarba uda ce se amesteca cu praful de pe bocancii ce picioarele mele i-ar fi vrut sandale in toridul cuptor. Dupa o dalma mica, si una mare, se intrezareau enormele gropi, cu peretii drepti ( sau care uneori asa se doreau), apoi baraca noastra...
O sa inchei prin repetarea unei fotografii, cea mai expresiva fotografie din vara trecuta...


Home sweet home:
Priveliste lateral stanga:
Dimineata senina:
Liniste si singuratate :
Shhtt
Atentie la tren sau nu:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

A apărut o eroare în acest obiect gadget