Era o vineri banala, dar simpatica :D . Asta pana cand metera a tinut sa ma informeze ca vor vinde apartamentul bunicilor pentru ca au primit o oferta foarte buna. Am simtit ca se rupe ceva in mine, nu imi venea sa cred. Asa ca am inceput cu un sir infinit de intrebari: ce o sa facem cu mobila lu'maia, dar cu lucrurile ei? Metera imi raspunde ca o sa luam doar lucrurile de care nu ne putem desparti eu si patera si lucrurile de valoare. Imediat mi-au navalit lacrimile, fiecare lucru din acea casa, care pentru reprezinta mai mult acasa, este o parte integranta a unui univers, iar lipsa lui l-ar destabiliza complet. Este lumea copilariei mele, chiar si dupa renovari si remobilari, si a ramas nealterata, pastreaza acelasi miros, mirosul maiei mele, desi ea nu mai este, peste tot miroase a ea. E un parfum suav, placut ce nu l-am intalnit in alta parte. Acolo o simt cel mai aproape si nu vreau sa pierd acel loc.
Intr-o oarecare masura cred ca intelege si metera ce simt, stie ca nu suport despartirile de niciun fel. Simt ca ma despart de copilaria mea, pana acum cand reveneam in acel spatiu o simteam atat de actuala, intr-un dulapior deasupra patului e prima mea uniforma, prima mea ie, gulerasele mele brodate pentru scoala :( , jacheta aurie gen Tina Turner, prima mea rochie rosie din voal... In birou, am gasit dupa moartea bunicii, primele mele desene, foarte abstracte, planse de la gradinita cu tot felul de ratuste, ceva exercitiu de adunare si scadere, o lucrare la religie din clasa a 3 a, prima mea lucrare la istorie din clasa a V a... :( Metera nu a adunat acele amintiri de-a lungul anilor, maia a fost, maia a fost cea care m-a asteptat in curtea scolii ingrijorata ca de ce nu ies o data din sala de examen la capacitate, a fost cea care a fost la festivitatea de absolvire a liceului, a fost cea ma privea lung, intrucatva absenta, dar cu cel mai mare drag din balansoarul din camera ei cand deja nu mai putea vorbi si merge. Mi-e atat de greu sa las atatea in urma, stiu ca toate astea le port in suflet, dar sunt fiinta care se simte legata de material, de palpabil ( poate e si deformatie profesionala) .
Astept sa discut si cu patera, poate el cat de cat ma va intelege, doar si el are adunate intr un bloc de desen multe desene, tin minte unul cu Bricul Mircea, si toate diplomele de la handbal, acela este intai universul lui, eu doar l-am preluat. Am vorbit cu el :
-Si pentru mine e greu, dar trebuie sa intelegi ca il tinem degeaba.
-Dar, eu ma duc acolo de fiecare data cand vin acasa, pentru mine acolo e acasa.
-Trebuie sa intelegi ca asta e situatia, nu poti trai cu ce a fost.
-Tocmai asta incerci sa faci, sa mi impui sa traiesc doar din amintiri.
Amandoi am exagerat... Eu am dus intr-adevar totul la extrem, nu am mutat nimic de pe 23 noiembrie 2008, zi fatidica, nu s-a schimbat nimic acolo. Pentru mine acea casa inseamna stabilitate, dragoste neconditionata si respect. E dureros...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu